Publicația online Raportuldegardă.ro, platforma nr. 1 de comunicare a sănătății și inovațiilor medicale din România, lansată în 2017, este partener oficial de comunicare a proiectului #ReThinkHPVaccination ca parte a Centrului pentru Inovație în Medicină.
Pe parcursul celor peste 6 ani de activitate, Raportuldegardă.ro a adunat o serie impresionantă de materiale care demonstrează beneficiile vaccinării HPV, ale testării și screeningului, prezentând cele mai recente avansuri și inovații în cancerul de col uterin și alte cancere asociate infecției HPV. Informațiile sunt create și verificate de profesioniști din domeniul sănătății.
Odată cu lansarea #ReThinkHPVaccination, platforma a analizat cele mai căutate cuvinte cheie, legate de infecția HPV, de către români pe Google, iar pe baza acestora a structurat o pagină de resurse cu toate informațiile publicate vreodată pe platformă, răspunzând totodată, pe scurt, la întrebări precum: Ce este HPV? Cum se diagnostichează HPV? Ce este genotiparea HPV? Care sunt simptomele infecției HPV? Cum poate fi prevenită infecția HPV?